Timp de milenii, oamenii au trăit fără recipiente asemănătoare cu sticlele din zilele noastre. Vinul, uleiul și alte lichide erau depozitate în ulcioare sau amfore din lut sau dintr-o ceramică mai elaborată. Doar pentru ocazii solemne se foloseau la un moment dat recipiente din argint.

Dar, în urmă cu aproape patru mii de ani au apărut în Fenicia, Siria, Egipt sau Japonia primele vase oarecum asemănătoare ca formă cu sticlele. Erau modelate manual dintr-o masă vitroasă înmuiată. 

Un început de revoluție în domeniul confecționării acestor recipiente a fost inventarea unui tub de suflare, însă abia în urmă cu aproape două mii de ani au apărut mugurii așa-zisei tehnologii care să folosească temperatura și plasticitatea materialului ce urmau să capete forma unei sticle, astfel încât munca meșterilor să fie ușurată.

În 1901 s-a inventat o mașină de suflat sticla, alimentată de butelii pe gaz.

Au mai trecut însă încă vreo șapte decenii până să apară pe scară largă și sticlele din plastic. În Statele Unite  au fost puse în vânzare pe piață în 1973, iar pe teritoriul Rusiei acestea au câștigat popularitate după ce corporațiile occidentale Coca-Cola și |Pepsi-Cola au deschis în 1974, în Novorossilsk, fabrici de producție de limonadă și sucuri ambalate în sticle de plastic.

De zeci de ani încoace, pentru societatea occidentală sticlele din plastic sunt o normalitate, fac parte din viața civilizată, îi adaugă mai mult confort. 

În țările lumii a treia, unde recipientele din plastic europene și americane sunt o raritate, aceste ambalaje sunt la mare căutare. În Etiopia, de exemplu, sticlele folosite din plastic se vând în piețe.