Sunt multe localități din afara marilor orașe în care, în majoritatea caselor, după plecarea celor tineri în alte zone unde și-au găsit un rost mai bun, au rămas să trăiască doar oameni foarte în vârstă.

Nu sunt părăsiți, copiii lor îi vizitează îi, mai ales, le fac cumpărăturile de care au nevoie. Dar, ambalajele, multe din ele deja cu garanție, se tot adună și nu e nimeni care să se mai gândească și la acest lucru.

După cum știm, oamenii în vârstă nu renunță prea ușor la tot felul de lucruri, în special când pe ele s-au dat bani! Dar, nici nu au puterea să se ducă la magazine cu sacoșa plină de sticle ca să le returneze și să nu se piardă garanția cuvenită.

Așa că au inventat un sistem: multe familii s-au înțeles cu un om mai nevoiaș dispus să treacă periodic pe la casele lor și să ia sticlele cu garanție pe care să le ducă la returnare (el știe deja unde și cum se procedează!), să încaseze... bonul (cum zice el!) și să-și cumpere o pâine sau câteva felii de salam, sau chiar o bere..., de fapt ce vrea el. 

Oamenii care îi dau... marfa nu pretind să li se aducă înapoi garanția, sunt doar mulțumiți că se scapă de ambalajele care nu le mai folosesc la nimic și că au ajutat pe cineva care face o muncă pe care ei n-ar fi putut să o facă din neputință sau, mai ști?... uneori din comoditate.

Până la urmă e o formă de întrajutorare între oameni, care cu siguranță poate fi privită cu ochi buni. Iar ambalajele ajung acolo unde trebuie!