Vi s-a întâmplat să întâlniți acest paradox, adică să cunoașteți oameni foarte iubitori de animale, dar foarte neglijenți și nepăsători când e vorba de protejarea naturii? Mie, da!

Sunt familii care nu-și pot imagina viața fără un animal de companie. Un lucru absolut lăudabil! Îl îngrijesc ca la carte (hrană adecvată, vizite și analize periodice la medicul veterinar, toaletare de specialitate, răsfățuri de tot felul...). 

Îl scot la plimbare pe străzile cartierului sau în parc, aleargă, se joacă, dar uită să ia cu ei o pungă de plastic, poate chiar și o mănușă, care le-ar fi de folos să strângă murdăria lăsată firesc de animăluțul atât de drag lor. 

Dacă în schimb au la ei o sticlă de plastic cu apă, e perfectă ca după ce o golesc să o transforme într-o jucărie numai bună de... aport în bine-cunoscutul du-te vino al cățelului fericit. Doar că atunci când pleacă înapoi spre casă uită de sticlă și o lasă să zacă părăsită pe alei sau în iarba parcului.

Nu le place deloc să facă slalom cu prietenul lor printre gunoaie și tot felul de ambalaje... neprietenoase cu natura, fie că se află pe marginea unui râu, prin pădure sau pe plajă. Dar nu se gândesc că unele din acele... obiecte murdare, de ocolit, poate provin chiar și din neglijența lor obișnuită.

Cred că acest paradox ar trebui sfărâmat: dacă iubim animalele, iubim și ne îngrijim și de mediul înconjurător. Ca să nu fim nevoiți la un moment dat să ajungem la un medic al naturii (care oricum nu există!) de la care să auzim verdictul mult prea sever: boală incurabilă!