Fără să ne fi propus așa ceva, noi, oamenii planetei, am reușit performanța negativă de a schimba geografia Terrei. Sateliții înălțați dincolo de cer consemnează cu stupoare că în deșerturile îndepărtate apar munți uriași de haine care așteaptă să fie incinerate, iar pe suprafața oceanelor se conturează adevărate insule de gunoaie.

Celebră (pentru aspectul său hidos, jalnic) este așa-zisa Insulă de plastic, un fel de continent plutitor care s-a format din deșeuri acumulate în Oceanul Pacific, între Japonia și coasta de vest a Statelor Unite.

Zona e... populată de milioane de sticle (PET-uri), plase de pescuit, tot felul de alte obiecte plutitoare, toate de plastic. 

100 de milioane de tone - atât estimeză cercetătorii că ar cântări ”Insula de plastic”.

Descoperită în 1997, aceasta se întinde pe o suprafață  mai mare de două ori decât cea a statului american Texas și de șase ori decât cea a României.

Evident, constituie o sursă majoră de poluare pentru viețuitoarele din oceanul Pacific, afectează dramatic zonele de pescuit și nu în ultimul rând  încarcă atmosfera cu microplastic format sub acțiunea valurilor și a razelor ultraviolete degajat în aer odată cu apa evaporată.

Cum am ajuns noi atât de ”creativi” încât să desenăm o nouă hartă a lumii adăugându-i noutăți atât de respingătoare și nocive? Din neglijență. 

Soluția salvatoare stă în comportamentul nostru și e simplă. Ne folosim de ambalajele de plastic, dar când nu ne mai sunt necesare nu lăsăm să derapeze nimic de pe traseul în buclă atât de sănătos care închide circuitul și care, după fabricare și consum, întoarce plasticul la stațiile de reciclare.