menu toggle icon

 Future Corner, o inițiativă ALPLA de formare profesională a tinerilor

Despre ce este vorba: Fabrica ALPLA din Berceni (București) constituie un grup format din patru elevi de clasa a IX-a, selectat în general din școli profesionale, pe care îi pregătesc timp de trei ani pentru o activitate profesională de nivel crescut, potrivită cu cerințele de angajare în activitatea fabricii de sticle de plastic.

În prezent, ALPLA lucrează cu un grup provenit de la Liceul Tehnologic Nikola Tesla, trei băieți și o fată.

Elevii vin la fabrică o săptămână pe lună și fac pregătire cu un reprezentant ALPLA. Programul de învățare este armonizat cu curricula lor, practic se înscrie pe aceeași linie cu programa școlară.

În cei trei ani, elevii deprind cunoștințe teoretice și practice, asimilează cultura și valorile ALPLA, sunt pregătiți să fie viitori angajați. Desigur, ALPLA își dorește ca acești tineri să se angajeze în cadrul companiei, dar ei sunt liberi să o facă aici sau în oricare altă parte. E și un risc: tu îi pregătești trei ani și ei pot pleca la un alt angajator.

Elevii primesc o diplomă, recunoscută în Austria, astfel că au posibilități mari de angajare atât în România cât și în alte țări.

5 Întrebări pentru ALPLA

1. Aceasta este prima serie de elevi?

Da, este prima generație Future Corner în România. Tinerii au început pregătirea la noi în septembrie 2023 pentru o perioadă de trei ani.

2. De când a început munca la acest program?

Pregătirea proiectului a început cu un an înainte: alegerea liceului, campania de recrutare a elevilor, definirea parteneriatului. Lucrăm în continuare pentru a începe pregătirea cu o a doua generație (încă patru elevi) începând din septembrie 2025, o dată cu noul an școlar. Acum suntem în campanie de recrutare (prezentăm proiectul la ședințele cu părinții din zona liceelor avute în vedere, realizăm un târg educațional etc, fiind ajutați de o agenție care ne oferă suport prin voluntari instruiți în acest scop).

3. Pe parcurs, elevii susțin teste, există un examen final pentru obținerea diplomei?

Da, pe parcurs sunt teste și evaluări organizate de colegii care sunt traineri, iar la final elevii au de pregătit și susținut un proiect.

4. Există niște avantaje care să-i tenteze pe tineri să rămână să lucreze la ALPLA Berceni?

Nu-i putem obliga să rămână, dar e important modul cum te porți cu ei pe parcurs ca angajator. Ei primesc o bursă din partea noastră dacă nu cumulează mai mult de 10 absențe per total pe lună (practică + școală), le asigurăm echipamentul de lucru, masa de prânz pentru zilele când sunt în practică la noi, le asigurăm condițiile necesare pentru a putea învăța (săli de practică, instrumentele), le cumpărăm seturi de rechizite școlare la începutul fiecărui an școlar, le oferim cadouri de Crăciun. Urmează să-i angajăm o lună, în august, pentru a mai parcurge niște topicuripractice din curricula ALPLA, moment în care vrem să vadă și cum se face partea de mentenanță în fabrică. Până acum elevii sunt foarte mulțumiți de ALPLA. 

5. Acest proiect se derulează și în alte țări sau este o idee pur românească?

Acest concept este un proiect al Companiei ALPLA (Austria), nu e o idee românească. Atunci când am început noi programul, mai existau proiecte Future Corner și în alte fabrici din lume (Austria, Polonia, Mexic, China).

503855584_1015452824128450_5704859332901232724_n
close button icon
cookie

Acest website folosește cookie-uri pentru a asigura o experiență cât mai plăcută utilizatorilor noștri. Pentru a afla mai multe despre cookie-urile de pe acest website, consultați secțiunea Politica de utilizare a cookie-urilor și Politica de confidențialitate.