menu toggle icon

 Cele mai surprinzătoare comentarii ale copiilor despre plastic și reciclare

Pentru că echipele de organizatori de la ALPLA care se întâlnesc cu elevii pentru a face prezentări despre... povestea sticlei de plastic (cum le place copiilor să spună!) sunt prietenoși și experimentați în comunicarea cu cei mici, aceștia se simt în largul lor să comenteze, să întrebe și să spună tot felul de lucruri la care adulții nu s-ar gândi. Iată câteva dintre ele:

*Uite, asta e matrița pentru sticle. E cam cum vă jucați voi cu o găletușă și faceți forme din nisip. Vă jucați așa?/  Da, ne-am jucat și noi în copilărie. (Copilul care răspunde are 8 ani!).

*Jucăriile din plastic sunt făcute din dinozauri?

*Reciclarea o putem face la infinit?/  Da./  Ei, nu chiar la infinit că mai și murim.

*Ce înseamnă cifra de afaceri de 5,2 miliarde de euro?/  Înseamnă că am vândut anul trecut ambalaje de 5,2 miliarde./  Doamnă, dar sunteți miliardară direct!

*Harta reciclării ar trebui să fie pusă și la aparatele de reciclat. (Nu-i rea deloc ideea copilului!)

*Foarte multe lucruri sunt făcute din plastic sau conțin părți din plastic. Și banii sunt făcuți din plastic, mai puțin dolarii.

*Când eram eu mică și aveam 7 ani, am făcut multe jucării din sticle de plastic./  Păi, și acum, că ești mare, câți ani ai?/  7 ani jumate!

*Cum știu oamenii în cât timp se degradează o sticlă aruncată în natură?

*Asta e ora despre peturi de plastic și despre peturi patrupede de acasă?

* Care este cea mai rezistentă compoziție din care se poate face o sticlă? (un copil de clasa a 3-a a întrebat asta)

677202401_1267434435596953_4744902090203777437_n
close button icon
cookie

Acest website folosește cookie-uri pentru a asigura o experiență cât mai plăcută utilizatorilor noștri. Pentru a afla mai multe despre cookie-urile de pe acest website, consultați secțiunea Politica de utilizare a cookie-urilor și Politica de confidențialitate.